”Tine-ma strans in brate”, ”ia-ma in brate” spunem adesea cand vrem sa fim iubiti, cand ne este frica sau avem nevoie sa ne linistim. Limba engleza are o diversitate de expresii pentru a ilustra acest gest simplu: group hug, hold me tight, cuddle hug, bear hug, hold to one heart, snuggle.
Se pare ca e un gest pe care omul il face de mii de ani. In anul 2007, o echipa de arheologi au descoperit osemintele unui cuplu ce au fost inmormantati tinandu-se in brate. ”Iubitii din Valdaro”, asa cum au fost botezati, au o vechime de 5000 de ani.
Deci imbratisarea reprezinta cel mai simplu gest uman prin care transmitem celor din jur ca ii iubim, ii apreciem sau ca suntem alaturi de ei atunci cand le este greu. Cand suntem imbratisati sentimentul de apartenenta, incredere si siguranta sporeste. Imbratisarea devine astfel un mecanism de autoreglare emotionala.
Cum apare și ce se întâmpla când ne imbratisam
Imbratisarea si atingerea in diferitele ei forme, se dezvolta inca din perioada intrauterina. Mama aseaza instinctual mana pe burtica ei pentru a crea conexiunea cu copilul nenascut iar acesta raspunde atingerii printr-o mica lovitura. Daca privim cu atentie diada mama-copil, putem observa schimbul de atingeri, mangaieri, imbratisari, fie cand copilul este fericit fie cand este coplesit de emotii si senzatii inconfortabile. O parte a mamei tresare, intinde mainile sa ridice in brate copilul iar in acest simplu gest, un intreg univers de mesaje este transmis: ”Sunt aici pentru tine. Esti iubit. Esti in siguranta. Esti primit cand iti este greu.” In acest contact, in aceasta acordare copilul invata sa se autoregleze emotional.
Natura cu inteligenta ei vine sa sustina acest proces prin transformarile biologice care au loc. Contactul fizic si stimularea la nivelul pielii conduce catre relaxare musculara iar corpul elibereaza un cocktail de hormoni: oxitocina, dopamina si serotonina. Cu acest cocktail minune, corpul nostru se simte bine iar noi suntem fericiti.
In prezent sunt intelese mecanismele biologice care stau la baza conexiunii si importanța acestora in devoltarea capacitatii copilului de a se autoregla. In trecut insa, situatia era cu totul alta. Sunt cunoscute cazurile copiilor din orfelinatele romanesti. Acestia nu erau luati in brate sau mangaiati deoarece „se invata prost”. Cercetarile au aratat ca acei copii deprivati de stimulare si contact fizic se pot cufunda intr-o stare de tristete profunda si refuz de a mai trai.
Berne, cel care a dezvoltat teoria starilor eului, numeste acest fenomen foame de stimuli. Pe masura ce crestem si ne dezvoltam, foamea noastra de stimuli se transforma la nivel psihologic in foame de recunoastere.
Bine, bine! veti spune. ”„Dar asta s-a intamplat in trecut! Acum nu mai este valabil.”
Insa copiii generatiilor crescute in gandirea de tipul ” il rasfat daca il iau in brate cand plange, se invata prost” au devenit parinti si nu au stiut cum sa ofere un spatiu de conectare autentica. Nu pledez nici pentru exagerare, dramatizare si oferire de imbratisari pentru orice mica realizare sau scancet/plans al copilului. Nu vrem o societate de Domni Goe.
Totusi pentru multi dintre noi, in perioada copilariei, au lipsit raspunsurile adecvate ale celorlalti, (prin gesturi, imbratisari, vorbe blande, incurajari) asa cum am fi avut nevoie. Daca ne-au lipsit in relatia de atasament, vestea buna este ca se poate invata printr-un proces terapeutic care sa ofere incredere si acceptare. Invatam sa fim pentru noi si pentru copilul nostru interior acel parinte suficient de bun pe care poate nu l-am avut in copilarie.
Te invit sa explorezi un pic prin aceste Intrebari ajutatoare: Cum erau pentru tine momentele de conectare cu parinții? Existau aceste momente? Primeai imbratisari? Pentru ce si cand? Cat de des ai fi avut nevoie de ele? Ce ai fi vrut sa auzi sau sa faca adultii din jurul tau atunci cand iti era dificil?