Sa ne gândim la procesul de acceptare și adaptare la “noul normal” ca la mișcările pe care le facem atunci când ne jucăm cu un cub rubik. Mutăm, schimbăm, permutăm fiecare fațetă a cubului până îl rezolvăm. Mai întâi deconstruim, vedem ce facem bine, ce nu facem bine, ajustăm mișcările până construim cubul cu toate cele 6 culori. La fel este și cu adaptarea la aceasta nouă normalitate post pandemică. Ne deconstruim și construim în interior și în relație cu ceilalți , păstrăm ce e bun din ce e vechi, adăugăm elemente noi, recunoaștem și plângem ce am pierdut: jobul, o persoană dragă, libertatea de mișcare, lucrurile care ne faceau plăcere, imposibilitatea de a trage aer în piept liber, fără a purta mască
În urma acestui proces, ne orientăm ușor, ușor către alte lucruri frumoase care să ne îmbogățească viața. Poate că suntem mai atenți la un simplu răsărit de soare, poate suntem mai atenti la calitatea relațiilor noastre și petrecem mai mult timp alături de familie, poate ne descoperim pasiuni noi. Dacă așteptăm în continuare ca lucrurile să fie exact așa cum au fost, negând realitatea, pierdem prezentul așa cum se desfășoara el în fața noastră și o dată cu el oportunitățile care apar.